Consultanță
Piața energiei regenerabile din România, mai ales cea a energiei solare, este în curs de a întră intr-o etapă superioară de maturizare. Această tendința de evoluție este dovedită de numeroasele schimbări legislative recente, scăderea accentuate a ofertelor de suprafețe mari de teren, dar și de rată mică de materializare a proiectelor inițiate și depuse spre avizare la operatorul sau transportatorul național în ultimul an. Foarte multe proiecte rămân fără surse de finanțare datorită lipsei anticipării corecte a posibilității reale de a vinde energia produsă, elaborarea greșită a studiului de soluție, negocieri eșuate din lipsa cunoașterii prețului real de comercializare al proiectelor în funcție de etapele lor de dezvoltare și așa mai departe.
Compania noastră are deja experiență confruntării cu toate aceste tipuri de probleme și dispune de expertiză necesară găsirii soluțiilor care va pot feri de un număr mare de greșeli de parcurs, ușor de făcut de altfel, dar care se pot dovedi foarte costisitoare și pot face diferența între succes și eșec.
Solarenergie colaborează cu mai mulți parteneri din România și din străînătate, având contracte în curs de derulare cu parteneri din Germania și Marea Britanie. Colaborarea se poate desfășura în limba română, germană, engleză sau spaniolă, în funcție de preferințele dumneavoastră și ale partenerilor.
Va putem oferi informații reale și evaluări corecte din piață în legătură cu:
Terenul pe care doriți să faceți proiectul.
Putem analiza, în funcție de celelalte proiecte aflate în zona, calitatea terenului, distanță până la linii, accesul la teren și nenumărate alte variabile, pentru a determina valoarea reală a terenului ales.
1. Rentabilitatea proiectului.
având o bună cunoaștere a legilor și reglementărilor în vigoare și a demersurilor economice necesare elaborării acestor proiecte în general, va putem ajută să stabiliți cu exactitate variabilele care determina fezabilitatea proiectului dumneavoastră, de exemplu:
ROI (Return on Investment) al proiectului;
determinarea costurilor de întărire a rețelei la care va puteți aștepta, în vederea conectării;
costurile exacte de conectare ale de proiectul.
2. Elaborarea unui buget de dezvoltare al proiectului.
costurile de dezvoltare ale unui proiect pot varia din mai multe motive în afară celor evidente, precum suprafață și capacitatea proiectului dorit; va putem ajută să estimați cu precizie costurile cu care va veți confruntă, țînând cont de tipul de teren, punctele de racordare, specificul zonei etc.
3. Asigurarea accesului la informații legate de piață energiei regenerabile.
Informațiile din această zona nu sunt ușor accesibile și identificarea lor poate dura foarte mult, iar pentru nevorbitorii de limba română, aproape la nesfârșit; datorită cunoașterii precise a a legilor și reglementărilor în vigoare, va putem ajută cu soluțiile necesare pentru obținerea accesului la informațiile dorite.